GÂNDURI DESFRUNZITE

De ce, în sufletul nostru, toamna se revarsă
Făcând slalom printre arborii cu ramuri desfrunzite?
Cine ne-a depopulat ochiul şi ne-a făcut o farsă
De parcă ne-ndreptăm spre casă în sensuri diferite?

Mă-ntreb ades când văd trecătorii pe zgura cotidiană cu chipuri reci,
Şi paşi nesiguri pe intersecţia unor ecouri de clopote sfinte,
Invârtind frunze uscate de toamnă în sufletele seci,
Pierduţi în gânduri cu nuanţă de rugină şi desfrunziţi de cuvinte!

Toamna aceasta s-a rezemat de sufletele noastre cu un bocet prelung,
Dar speram să ne plângă frunzele din pleoape de bucurie!
Sfidându-ne, nici lacrimile lor, la noi, nu mai ajung
Şi nici parfumul grădinilor nu mai reuşeşte să ne-mbie!

Cu braţele gândurilor pe care-am legănat o viaţă doruri
Şi-am strâns, în zile şi nopţi, speranţe, de atâtea ori,
Azi, nu mai visăm să ridicăm aripi pentru alte zboruri
Decât pentru petrecerea triunghiurilor de cocori.

În scoica inimii, dezamăgirea suspină regrete-n şuvoi:
În agonia lor, frunzele privesc cu lacrimi înapoi.
Între năzuinţe şi iluzii, fluturii necuvintelor au început să-şi cearnă
În sufletele noastre desfrunzite, aripi de tomnatică iarnă.

În clepsidra neîndurătoare a desfrunzirii dintre noi,
Nu mai avem prea mult timp pentru îndoieli şi risipă;
La primăvara promisă de frunzele uscate, îndurarea supremă şi ploi,
Cu fiinţa curată şi povara impusei tăceri, să mai visăm doar o clipă.

Civilizaţia toamnei şi a zborului frunzelor uscate,
Bunul Dumnezeu ne-a predestinat-o până la moarte.
Suntem mult prea grăbiţi pentru unicul rol efemer al existenţei noastre
Pe care-l interpretăm pe scena de lut jucată printre astre.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 3O octombrie