ECOU ALBASTRU DE TOAMNĂ

Azi, mi-am însoţit paşii cu toamna prin pădure,
Când razele de soare un nor pribeag le-ascunse.
O aripă de frunză mi-a zburat gândul la cosiţele-ţi sure,
Dar m-ai strigat şi-n mine chemarea ta pătrunse.

În astă noapte de gânduri bătătorite, fac turul inimilor noastre.
Pe aripi de pescăruşi, memoria le-ncarcă în a sorţii barcă.
Amintirile mă poartă-n larg pe-ntinderile albastre;
Nici chiar a toamnei furtună nu poate să le-ntoarcă.

Mi-ai rătăcit prezentul prin straturi albastre de timp
Din năzuinţe, împliniri şi chiar neîmplinri suprapuse bine.
Mi se părea că printre oglinzile timpului cu tine eu mă plimb,
Dar m-ai văzut şi privirea ta îndată ajunse la mine.

Întors din codrul de aramă cu un pumn de frunze,
Luând triunghiul marinarilor şi amintirile drept călăuze,
M-am speriat că n-o sa-ajung în timp la tine
Şi-am început să-mping cohortele de dor spre mine.

Din volumul ,,MARE ŞI DESTIN"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, O1octombrie