Cu foşnet ce tulbură muzica codrului de-aramă,
Sub cupola de fluturi cu aripi grele de furtună,
Îmi port paşii prin ploaia de toamnă
Şi-n fiecare urmă, răsare câte-o lună.
Încolţit de vântul lichefiat şi penelul impresionistei doamne,
Urcuşul se înconvoaie sub cruciada culorilor nestatornice.
Sufletul suspină tăcere din căderea magicei toamne
Peste frunza gândului din copacul cu pasiuni statornice.
Asistând la repetitiva expoziţie pe creanga toamnei brumată,
A căzut o frunză plină de rugină şi de-mpotriviri.
Căderea ei dă ceasului meu de toamnă o gravitaţie îngândurată
Şi-mi încalţă urmele cu-atingeri dulci de-amintiri.
Aşa cum nimeni nu poate savura fructele parfumate
În timp ce se delectează cu parfumul florilor de primăvară,
Peste umăr, cu privirea, număr toamnele adunate
Şi am senzaţia că e toamnă-n sufletul meu prima oară.
Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 28 octombrie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu