De-i primăvară-n floare sau de-i toamnă târzie,
Captive între scurgeri şi pierderi, se strecor toate.
Dintr-al meu suflet, robit de-a ta albastră frenezie,
Să te stingă nici chiar amurgul toamnei nu poate.
Peste amurg, visul meu rămâne atotputernic stăpân.
În inima toamnei, el răzbate cu gânduri de uimire.
Iar frunzele arămii îşi varsă tăcute roua lacrimilor în
Clepsidra nopţilor care măsoară clipe de amintire.
Mă-ntoarce dorul de tine, mare, în trecut
Să-ţi strâng în suflet infinitul fără chip.
Să văd cum faci clepsidrei mele scut
Şi veşnicia, în grăuntele minuscul de nisip.
Robit acestui viu şi nesecat izvor de viaţă,
Neobosit vreau să-ţi colind albastrul grădinii
Şi aş vrea să văd în fiecare albastră dimineaţă
Cum stelele se scurg în clepsidra luminii.
Din volumul ,,MARE ŞI DESTIN"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 19 octombrie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu