ANOTIMPURILE VIEŢII

Când gândul solitar hoinărind pe aripi de fluturi

îngenunchează lângă fruntea trestiei de hotar

şi-i culege bobul de rouă în cosmice ciuturi,
din praf de stele, se nasc picături de mărgăritar.

Roiul de fluturi se mută-n pământul fecund
şi din tăcerea sa, prin transformări şi încuviinţarea demiurgului,
făcând să germineze şi visul oricât de plăpând,
zorii existenţei îl trădează, din prima clipă, amurgului.

În ritmul mării, praful de scoică din clepsidră sună.
Năzuinţa florii către fruct îşi pulsează destinul sub soare.
Ecoul ei ascunde lumina după razele de lună,
când flacăra rugului pe care-şi arde dorinţa devine orbitoare.

Plouă fruzele cu lacrimi colorate din ale toamnei priviri,
când, la finalul cursei, clorofila din clepsidra vegetală a ajuns.
Peste visul lor înălţător, teleportat în arhiva de-amintiri,
se-aşterne al sorţii predestinat şi dur răspuns:

Cu lumină din întuneric, viaţa se naşte
şi-n întunericul din lumină va reveni;
Drum nou şi altă năzuinţă vor renaşte
ce,-ntr-un perpetuu ciclu, se vor primeni.

Atunci când vor înmuguri alte frunze în prelungirea vieţii,
cerul se va mai scurge tăcut în noi cascade de fluturi.
Dincolo de orice ceaţă, se ridică din nou bruma dimineţii,
cu respiraţii îmbrăţişânde în noi cosmice săruturi.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 27 octombrie