DREPTUL LA UMBRĂ

În dialogul permanent dintre lumină şi întuneric,

De cele mai multe ori, purtat în zone de penumbră,

În existenţa efemeră, din universul nostru sferic,

Alimentăm cu energia sufletului o răsfăţată umbră.

Cu fiecare gest, fidel şi pretutindeni, ea subzistă;

Zelos, ne sprijină pe fiecare până-n ziua de apoi,

Îşi (ne)motivează prezenţa prin tăcere şi există

Atâta timp cât lumina îşi aduce aminte de noi.

Contopită cu fiinţa pe care-o urmăreşte fără vina

Detectivului angajat în urmărirea esenţei ce-atârnă de-o aţă,

Îşi întinde în tăcere lipsa de culoare împinsă de lumina

Care izvorăşte din fiecare chemare dătătoare de viaţă.

O parte din dreptul la umbră ne-a fost dată;

Cu lumină discretă, ea pâlpâie în soba vieţii.

Cealaltă parte trebuie, prin cuvinte şi fapte, cîştigată,

Chiar dacă, uneori, este răsplata umilinţei şi tristeţii.  

Întotdeauna, să te porţi frumos cu umbra ta

(Nu ştii niciodată când vei avea nevoie de ea)

– Căci ea nu este o umbră oarecare, trecătoare –

De vrei la capătul luminii, să-ţi poţi continua prezenţa

Şi-atunci când soarta îţi dezleagă umbra de picioare.

Din imaginaţie, nu spera să păcăleşti posteritatea

Atunci când pământul este drapat în odăjdii de umbre;

Te poţi rezema, din când în când, de umbra ta,

Dar, la umbra umbrei tale, nu te poţi acunde.

Bucureşti, 2O16, O7  iulie