REFLEXUL VIEŢII

 Am cunoscut marea iubire, la un moment dat,

În care ploaia întreţinea o candelă de curcubeu;

Într-o  dulce privare de libertate, i-am cedat

Libertatea de a umbla desculţă prin sufletul meu.

Măgulit, am cunoscut şi iubirea cu sumă nulă

În care, pentru scurte perioade, m-am refugiat;

Probând că iubirea adevărată are unică formulă

Care nu acceptă soluţii repetabile sau plagiat.

Asumând  riscuri, am decontat şi eşecuri câteva,

În cutezanţa de-a făptui ce mi-a trecut prin gând;

Din fiecare greşeală, am învăţat câte ceva

Şi-am devenit cu mult mai liber regretând.

Uneori, am năzuit stăruind cu mintea fierbinte,

Alteori, nu cred că mi-am dorit suficient;

Dar tot ce am de îndeplinit de azi înainte:

Să aranjez aceste dorinţe într-un tot coerent.

Într-un târziu, accentuând o mustrare de cuget reală,       

După o existenţă înspumată ca fluviul în tumult,

Am înţeles că o viaţă mai liniştită, aproape normală,

Este privilegiul pe care-l venerez cel mai mult.

Tot ce-am realizat până acum, rând pe rând,

Reprezintă reflexul vieţii împotriva viiturii;

Sunt mai departe sclavul lui şi-l văd continuând

Cu riscul de-a fi om în acord cu legile naturii.

Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 26  iulie