Vorbim prea mult despre trecut şi
viitor;
între amintiri şi iluzii,
ne decuplăm de la clipa de faţă –
la rându-i o iluzie
între dorinţe şi realitate.
Zilnic,
ochii minţii arhivează
iluzie după iluzie:
tinereţea, frumuseţea, fericirea,
visele,
chemarea, teama, pasiunea,
căinţa, speranţa, răbdarea,
uitarea, resemnarea,
albastrul cerului, parfumul florilor,
adevărul – cea mai perfidă eroare
cognitivă,
timpul – cea mai perseverentă eroare
perceptivă,
pe care le simţim în fiecare secundă
care curge neostenită peste noi,
ne îngenunchează şi ne scade,
puţin câte puţin;
apoi,
ne reazemă de-o rază
ca de o lespede fulgerată.
Conştiinţa, libertatea,
credinţa, norocul,
chiar şi scrisul meu
nu sunt decât iluzii de control.
Ideea că suntem plăcuţi, orice
îmbrăţişare
nu sunt decât iluzia măgulitoare şi
liniştitoare
a alungării singurătăţii
– numită aşa convenţional –
în fapt,
o veritabilă teroare a dezgolirii.
Sufletul este esenţa iluziei;
doar creatorul o poate însufleţi.
Scena pe care-şi joacă rolul –
iluzie între aripi de cer.
Viaţa
– ea însăşi o iluzie care se vinde pe sine –
ne vinde continuu iluzii.
Toate acestea nu au limitări;
fac parte din viaţa noastră
şi-şi proiectează umbra pe pământ
ca umbra lăsată de vânt.
Ciudat, dar adevărat:
trăim taina continuă a realităţii
în irealitatea vieţii.
O iluzie este să credem
că putem găsi altundeva
ceea ce viaţa nu poate
şi, uneori, nu vrea
să ne dea.
În această undă rotitoare de iluzii,
o fi ceva adevărat?
Doar zborul spre infinit
nu este o simplă iluzie;
este însăşi biruinţa iluziei
după o viaţă trăită
fără să ne întrebăm „de ce”.
Chiar dacă,
neaşteptat,
minte-mă tăcere,
cu buzele tale mute,
că depărtarea nu este o iluzie!
Drobeta-Turnu Severin,
2O16, 21 iulie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu