Când eram copil,
îmi luam inima în ochi,
mă strecuram tip-til pe geana dimineţii şi,
în ritmul bătăilor de priviri, cu nările înfiorate,
adulmecam adierea zorilor din verdele crângului
şi parfumul multicolor al câmpului
strecurat prin sita măiastră a curcubeelor de rouă.
Pe mine,
m-au crescut, cu vigoare de lapte matern
născut din dor de lumină,
armonia din freamătul crângului,
simfonia de culori a câmpului
şi susurul cristalin al lacrimilor.
Toată viaţa,
am adunat, cu ochii inimii şi degetele ochilor,
în privirea sângelui,
şi păduri şi vânt, şi mare şi furtuni
şi le-am adăpostit în cavernele sufletului dăruit.
Cu dor cristalin de izvoare,
am învăţat să iubesc de la frunză şi floare.
Chiar dacă timpul
priveşte cu ochi de piatră în decolteul verii,
în credinţa inimii mele
în care răsună tot zbuciumul vieţii,
trăiesc fiecare ieri ca pe un vis util şi reconfortant şi
fiecare mâine într-o viziune de speranţă.
Drobeta Turnu-Severin, 2O16, 19 iunie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu