Când tăcerea se aşterne tainic de firesc,
Ascult respiraţia sacadată a secundelor;
Cu timpul, cugetul şi sufletul mă războiesc
Contemplând transcedental la soarta lor.
În ordinea celestă din „marele haos”,
Imperturbabil, timpul curge fără egal;
Indiferent de mişcare sau de repaos,
În această existenţă, totul îi este vasal.
Chiar dacă este sau pare o noţiune abstractă,
Mintea omului – o chestiune foarte complicată,
Proclamă independenţa spirituală avansată
Şi, în cugetare, este, îndeobşte, implicată.
În anturajul cu dorinţe şi regrete, fel de fel,
Mi-am pus sufletul pe tavă, în al vieţii foc;
Viaţa mi-a imprimat atâtea semne peste el
Încât mă mir şi eu cum de mai este încă loc.
Nu este o cugetare exclusiv intelectuală,
Este un fapt din murmurul inimii izvorât;
La intersecţia cugetului cu sufletul, pe „verticală”,
Sunt doar eu, bunul Dumnezeu şi cam atât.
Drobeta-Turnu Severin,
2O16, 25 iunie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu