Oricât de mare şi de deasă,
nu există nicio cortină
care să acopere integral întunericul
nici măcar ridicată deasupra timpului
la distanţă de ani-lumină.
Hoinare felinare de vânt,
stelele-şi leagănă lumina-n spirală
printre imensităţi
făcând infinitul să apară mai clar
în ciuda ochiului răpitor de himeră
care ar vrea să o descompună.
Chiar dacă ochii se ciocnesc precum planetele,
în pachetul de constelaţii,
există cel puţin cineva
care
trăieşte în gândul altcuiva.
În orice gaură doldora de noapte,
există o scară pe care urcă lumina.
În acest furnicar de lumini şi umbre,
fereastra camerei mele,
cu uşile deschise spre Calea Lactee,
dă spre o stradă incognoscibil de evidentă,
inaccesibilă tuturor gândurilor.
Cu o caldă lumină în ochi,
un huhurez scrutând în noapte
nu aprobă divorţul
dintre retină şi albastrul primordial.
Drobeta-Turnu Severin,
2O16, 2O iunie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu