ILUZIE

Ştiu că nu exişti,

dar, în lumina cuibărită în noapte, eu te văd;

te simt aproape ca o sărbătoare ce se aşterne înaintea mea;

îţi simt îmbrăţişarea caldă;

eşti tăcută, dar sunetul tău străbate zarea până la mine ...

Partener constant în tăcerea ta,

mireasă de lumină şi ritual de cometă,

locuieşti într-un curcubeu închiriat pe termen lung;

pe ruta speranţei,

porţi trenă cu roiuri de fluturi albi;

sălăşluind în neputinţe perene,

dependenţa de tine îmi lasă un gust dulce-amar.

Sau poate eşti mult prea departe!

Cu o singură iluzie dus-întors,

încers să reduc distanţa dintre speranţă şi realitate;

cu ochiul brizei de şoapte lăptoase,

privesc ţărmul scăldat în lumina despletită a lui Ra,

prin fereastra din mijlocul clipelor translucide.

Ceva nedesluşit arde în ochi!

Cu sângele ideii de mişcare,

gândul aleargă desculţ

printre lanuri de autentice vise;

la orizont, Fata Morgana.

Totuşi, ceva nu este în regulă!

Apropierea nu e o garanţie,

iar iluzia ei mă face mai sprinten;

Nu am nevoie de alte argumente

pentru a atesta verdictul:

Mult prea departele este o realitate!

Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 15 iunie