METAMORFOZĂ

Încercând să aflăm răspunsuri esenţiale,

ades, privim în fântâna din noi:

„cât de aproape este izvorul de stele!”

Reperăm cerul pentru confirmare;

Mirarea descompune distanţa în secvenţe de timp.

La o simplă observare, în pripă,

în calendarul devenirii,

orice lucru atinge pentru o clipă

culmea desăvârşirii.

Constant, facem distincţie

între trecut, prezent şi viitor

doar ca un artificiu încăpăţânat

de persistenţă amăgitor.

Pe rugul vieţii înşelătoare

cu sensul dute-vino, dus,

împărţită în mod egal

între cel mare şi cel mic,

între cel de jos şi cel de sus,

între respiraţie şi ochi,

între învins şi învingător,

moartea devine o eliberare izbăvitoare

din tirania simţurilor şi

chinul de a nu muri la timp.

Pe o mare de himere, emoţii şi astrale doruri,

imeprceptibil ca o trestie

pe marginea iazului albastru,

omule,

nu eşti decât o continuă metamorfoză-filament

a cărei taină rămâne în semne pe urmele timpului

între două lumi,

deocamdată,  întunecate şi anonime.

Cu gândul tensionat de nonsensul iluziei,

respectând legea naturii,

numai tu poţi să hotărăşti dacă

metamorfoza ta este imanentă

sau

un paradis genetic asociat cu sideralul.

Norrkőping, Suedia, 2O16, O4 iunie