Un clinchet de ghiocel
face să tresară firul ierbii călcat de ultimul
fulg;
la porţile primăverii,
un porumbel alb,
un susur de izvor cu pulbere de pe aripile
fluturilor
pe un traseu de geometrie perfectă.
Nevătămat şi fără viză,
la frontiera luminii,
într-un scâncet de copil,
un mesaj al lui Dumnezeu
ca un stindard de luptă cu viaţa;
din spatele lacrimilor,
sufletul îşi înalţă rogvaiv-ul mitic
şi zâmbeşte policrom;
superb, arată lumina în faza de descompunere!
Cu sensul unic în priviri,
în lacrimile sacadate ale secundelor,
clepsidra scufundată în sânge
exersează trecerea dintre două respiraţii şi
măsoară saltul arcului de lumină.
Purtând urmele paşilor ca o garanţie a viitorului,
la răscruce de vânturi temporale,
cu o ultimă îmbrăţişare de regrete şi şoapte
risipite,
căutăm vadul infinitului din care curcubeul bea
nefiinţa.
Pe arcoidul semisferei,
în limpezimea înaltului,
arcul multicolor uneşte
jumătatea pipăită şi jumătatea închipuită
ale aceleiaşi ţărâne.
Apusul are întotdeauna un motiv:
răsăritul.
Drobeta-Turnu Severin,
2O16, 23 iunie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu