PIATRĂ LUSTRUITĂ DE ILUZII

De la bun început,

când Dumnezeu a suflat peste bucata de lut,

se pare că lucrurile au luat-o razna.

Nespunându-i că binele şi răul cresc unul din rădăcina celuilalt,

prin omisiune, Dumnezeu l-a minţit pe Adam,

hărăzindu-i o viaţă de ignorant.

La rându-i, Adam i-a încălcat porunca primară

lăsându-se ispitit de şarpe.

De aici, se pare, au început să se frângă temeliile

şi anarhia să se răspândească în lume.

Înotând împotriva curentului numit viaţă,

omul exersează mai mult vecinătatea decât sufletul

sperând să nu-şi piardă umbra nici măcar pe timpul nopţii;

adevăr efemer clădit din cărămizi de incertitudine.

Cumpărător şi vânzător de iluzii,

condamnat onorific al propriilor instincte şi fapte,

sub toporul sorţii nemilos şi greu

sfârşeşte într-o (dez)nădejde temătoare;

tot el a inventat infinite substanţe de-albit oase

şi tot atâtea tipuri decoase.

Păstrarea inocenţei devine inutilă;

în timp ce oamenilor buni le lipsesc convingerile,

iar ticăloşii sunt plini de pasiuni mistuitoare.

(Copiii se caută prin faptele oamenilor mari).

Marcat de ideea de a trece puntea

făcându-se frate cu dracul,

omul îşi negociază, mai întâi, trupul, pe bucăţi,

de parcă n-ar fi al lui şi,

apoi, sufletul pe de-a-ntregul;

n-a înţeles un lucru banal:

trupul său este unic 

şi nu se aseamănă cu nicio plantă peste care a trecut coasa.

Pentru podurile care vor urma,

ce mai are de negociat?

Cu sângele vlăguit şi privirile goale,

libertatea,

pe o lumânare!

După o scurtă călătorie, între cer şi pământ,

se întoarce acasă;

la capăt de drum, acelaşi lut închide rana,

apoi, (poate,) alt mare meşter olar.

Duioasă spirală de atomi

murmurând între nebuloasa primară şi amforă!

Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 22  iunie