CULOAREA AMINTIRILOR

Motto:

„Memoria schimbă culoarea amintirilor”

Jacques Bainville

M-am trezit înaintea ceasului deşteptător –

nu mi-am propus să verific dacă-şi face bine treaba.

Strâng lacrimile în căuşul palmei;

lumina nopţii le joacă în imagini rotitoare de caleidoscop

încerc să-mi (re)construiesc puzzle-ul fiinţei

inima (răz)bate (a)ritmic când sângele inundă sufletul

îmi reazem gândurile de umărul amintirilor.

Mijloc de primăvară;

mirosind a iarbă crudă, vântul dimineţii îşi face rondul

o cotigă, un plug de lemn şi doi boi cu ţinte ruginii în frunte

broboane de sudoare pe coarnele plugului

pământul şi bunicul brăzdându-şi reciproc faţa.

Bunicul ţesală un mânz cu picioare neobişnuit de lungi şi ochii calzi

pe ascuns, trage cu coada ochiului spre mine;

cu fruntea scăldată-n sudori şi o candelă în loc de „b”,

bunica, născută odată cu mine,

stârnind mireasma pâinii din cuptor.

Seară cu lună plină;

- vino în cerdac să stăm de vorbă!

Tolba cu poveşti a rămas închisă

în colţurile ei, luna se oglindeşte în două diamante sărate

în mâinile bunicului, o fotografie aromind a colaci

picături calde de ceară pe degetul arătător

de lampă, se agaţă o dantelă de fluture.

Amintirile îşi permit anumite libertăţi

punând la îndoială fidelitatea memoriei:

cele mai multe se străduiesc să persevereze

unele miros a fragi şi iarbă cosită

altele lasă la o parte anumite detalii ...

Lumea exterioară se schimbă;

odată cu ea, şi lumea interioară, şi înţelegerea

ele stabilesc dimensiunea şi culoarea amintirilor.

Păianjenii au zăbrelit poarta

pe uliţa cu miros greu de viaţă,

nechează un cal.

Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 19 iunie