Când chipul ia aspect de primăvară
Și sufletul privește dincolo de sens,
Zâmbetul devine
Cea mai luminoasă formă de comunicare.
Însuși trecutul freamătă
Într-un zâmbet de bucurie.
De undeva, de dincolo de orizont,
Zvonul amintirilor
Își întinde umbra simptomatică.
În văpăile sufletului,
Ca un rest nostalgic de trecut
Cu ecou de speranță-n viitor,
Vibrează parfumul lor dulce, melancolic
Și lumina tandră din lacrima lor
Dacă lumina nu s-ar odihni în lacrimi,
N-ar apărea curcubeul.
Să nu ne temem de riduri;
Pe albia lor, curg amintirile noastre.
Privite în oglinzi retrovizoare,
Ele ne arată unde au fost
Și, probabil, vor mai fi zâmbete.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 26.O4)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu