Suntem corăbii ispitite pe valurile vieții furioase,
Răsfățate cu dragoste de larg și cu-nsingurare,
Ale căror aripi învergate se prăbușesc fastidioase
Atunci când destinul dă comanda de-acostare.
Suntem granule de siliciu pe nisipuri mișcătoare,
Zâmbind, în toiul nopții, când le-atinge luna;
Ce-și arată doar o clipă molcomirea lor strălucitoare
Și-apoi dispar în bezna veșniciei pentru totdeauna.
Suntem doar fragile trestii gânditoare, vibrând
Într-un spațiu convențional, sub fiecare boare;
Nicio umbră sau frunză din trupul nost plăpând,
Cu celelalte surate, nu obiectivează asemănare.
Când stelele crugului nu vor mai scăpăra
În ochii cu care-aprindeam cândva universul,
Cu multă greutate, mai putea-vom apăra,
În această existență, mândria și interesul.
Când năzuințele nu mai au aripi și cer pentru zbor,
Rămâne-va sufletul din noi să-și descheie cămașa
Cu mâna altui adevăr absolut, constelat și izbăvitor
Pe care îngerii-l vor stimula din interior cu cravașa.
Fremătăm înspăimântați printre bucurii și dureri,
Căutând motive să ne prejmuim cu dorințe cărarea;
Pentru nimeni, mâine nu mai poate fi ce-a fost ieri,
Omniprezentă și veșnică, fiind doar schimbarea.
*Inspirată de poezia lui P. B. Shelley ,,Mutability”, tradusă în spiritul, nu în litera, poetului prin ,,E veșnică pe lume doar schimbarea”
(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 22.O4)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu