Nu ne-am certat,
dar... n-am ascultat de
mine-ntotdeauna!
Mai importante decât realizările,
îmi caut neîmplinirile.
Deja promise,
le-am simțit dezlănțuirea
hăituindu-mi sufletul.
Mi-am mai dăunat din când în când;
nu cred că m-am risipit,
dar... am emigrat puțin din mine
nedrămuindu-mi îndeajuns faptele.
Briza patimilor mi-a fluturat
perdelele sufletului.
Neputându-le orândui,
briza întâmplărilor m-a clătinat
uneori...
Altă briza alunecă ușor spre amurg.
Cu pavilionul dorului la catargul
pribegiei,
spre golul digului cu stânci de
marmură spumată,
dublez strigătul geamandurii.
Folosind drept port țărmul semilună
deschisă
– unde-am lăsat zălog un mac –
mi-am propus să acostez flotila
de-amintiri,
strângând velele cu zvon de reflux
lângă propriul eu.
Mă judecă după legile lui,
dar nu mi se pare fixist și cârcotaș.
A-nceput să-mi pese de cum mă vede.
Îl recunosc ca fiind ,,eu însumi”,
ca făcând parte din mine mai mult
decât mine.
Mă simt acasă când mă uit în ochii
lui.
Între acasă și acasă, ,,bun găsit!”
(Drobeta-Turnu
Severin, 2O19, 15 aprilie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu