sâmbătă, 20 aprilie 2019

ECHILIBRU PRECAR

Pe drumul suspendat dintre vorbă și faptă,
Exersând dependența,
Cu fiecare clipă,
Reinventezi meseria de acrobat.

Când sunt atâtea lucruri de făcut într-o viață de om,
Pe albia rătăcirii,
Între țărmul intenției
– Devenită sugestie trecătoare –
Și cel al resemnării,
Ochiul sclav cară ispitele prin sânge.
Vinovat doar pentru ce n-ai făcut,
Cauți starea de echilibru la marginea experienței;
În stare disperată de meditație,
Atârnând gravitațional pe orizontul privirii interioare,
Tăcerea te jefuiește de cuvinte.

Marcat de realitatea plimbării,
Pornești în căutarea timpului pierdut.

Deodată, calci în gol...
Îți faci vânt cu propria-ți cădere;
Din clepsidră,
Lipsesc câteva fire de nisip.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 2O.O4)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu