Purtătorul de cuvânt

În regatul de lumini și umbre al universului,

Noaptea este un trup viu.

Afrodiziacul globular a aselenizat;

Ca un sân de fecioară în straie brodate,

Țesute-n vraja serii,

Se oferă privirii în toată splendoarea.

Prin foșnetul de ramuri,

Spintecat de umbra liliecilor poleiți,

Acoperă pământul ca un stat de brumă.

Pus pe pilotul automat al multimilenarei obișnuințe,

Carul Mare aleargă nestingherit

Fluturându-și coviltirul de stele.

Dincolo de tocatul luminii,

Frica mușcă pe neașteptate;

Cruciada ei poate opri timpul în loc.

În pijamalele nopții,

Toate lucrurile sunt prinse între hanger și pavăză;

Multe dintre ele s-ar dori ființe.

Libertatea zborului se cuibărește-n coliviile pădurii.

Gândurile încep să se strige căutându-se.

În regimul nocturn al spiritului,

Cu senzația că poate înfrunta universul,

Foamea de aripi ține loc de disperare;

Autoconfesiunile primejduiesc statutul galaxiei.

Din alți ochi,

Îndrăgostiții aprind cel mai sfânt dintre altare.

Uneori, nimic din trăirile anterioare nu mai contează.

Cu pasărea înțelepciunii pe post de povățuitor,

,,Luna este purtătorul de cuvânt al nopții.”*;

S-a stabilit la congresul intergalactic al umbrelor.

Sunt întru totul pentru viața de noapte;

Pot trece pe curat nopțile albe.

Idila dintre zori și ardoarea selenară

Obligă viața să meargă înainte;

Indiferent ce va duce viitorul.

*Costel Zăgan, definiție aforistică, Inventeme, 2008

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 21.O4)