Visător atins de profunzimea înaltului;
durerea lui e pasărea.
În sufletul lui, se cuibăresc atâtea dorințe încât
întregul univers devine drumul aripilor;
cu ele, scrutează zarea
să-și potolească setea de spațiu și trăiri.
Orice revelație cere inițiere.
Zborul începe în suflet;
în nerăbdarea sângelui pe granița sufletului,
lansând cuvintele să-și înalțe pătimaș chemarea;
spre zările fluide,
împrumutând aripile gândului.
Poetul și cuvântul –
două emoții care ard căutându-se.
Inima poetului –
cupola sub care sângele bate continuu din aripi.
Poezia –
locul unde aripa cuvântului atinge cerul sufletelor.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 1O aprilie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu