Am crezut că sufletul este o confluenţă de
intimităţi
Ce-şi călăuzeşte lirismul dragostei către
complinire;
Pentru noi, împreună a devenit un azil de
singurătăţi
În care comunicarea frumoasă lipseşte cu
desăvârşire.
Mi-aş fi dorit să fii asemenea mie, măcar un zăstimp,
Un suflet pereche, cu aceleaşi gânduri şi preferinţe,
Un refugiu universal dincolo de spaţiu şi timp...
În pacea sufletelor noastre, să milosârdim oricâte
suferinţe.
Sufletul tău veşnic reneagă. Devenite tiradă
Vorbele-ţi nu mai au ecou în sufletul meu;
Îl hăituieşti de parca-i fi o pasăre de pradă.
Să te descopăr demon, mi-a fost cel mai greu!
Viaţa noastră a devenit o dureroasă corealitate;
Când îţi spun că mi-ai rănit sufletul, nu mă
crezi,
Dar să ştii că şi invizibilul este acea realitate
Pe care nu eşti în stare s-o-nţelegi şi s-o vezi.
Drobeta-Turnu Severin,
2O16, 3O octombrie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu