POETUL

Într-o succesiune de viziuni atemporale,

Îşi construieşte din cuvinte un spaţiu augustin

În care conspiră împotriva ordinii universale,

Asumându-şi riscul de a se sinucide câte puţin.

Pentru sufletul lui, realitatea-i doar un stimul;

Cu emoţii, încarnate-n trup de dorinţe majore,

Încearcă să-i seducă sensurile prin metafore

Din care aprinde candele de luminat neamul.

Însetat în deşertul clepsidrei de cuvinte solare,

Îi soarbe fierbinţeala dintr-un prelung răsuflet,

Realităţii îi îndepărtează hotarele ispititoare,

Făcând mirajul să danseze pe retina din suflet.

Ziua lui de lucru e un lanţ de nopţi articulate

Şi clipe-scântei înmugurite-n profunzimi astrale.

Cu tocul, îşi cere iertare foii de hârtie imaculate,

Făcând din poezie un testament al conştiinţei sale.

(Innsbruck, Austria, 2O16, 22 octombrie)