Lacrimi de jale

Din ceruri, cad frunze şi plouă furibund;

Amurgul poleit se scutură de frig şi plânge.

În mica casă părintească, singur nu mai sunt;

Mă însoţesc cu ploaia şi vântul care strânge.

Privind diluviul de-afară, gândul m-a cuplat

La simbolistul Bacovia şi la poemul său apătos,

Dar, mai cu seamă, la ceea ce s-a întâmplat

Cu treizeci şi trei de secole înainte de Hristos.

Sfânta Scriptură, în cartea întâi „Facerea”,

Ne relatează despre potop, într-o poveste;

De la cap sau de la coadă, oricum, l-ai lua,

Cuvântul „potop”, tot „potop” este.

Din când în când, ciocanul vremii cade greu;

Un potop de gânduri inundă al camerei careu:

Ceea ce se întâmplă în aceste zile cu noi,

Pare o repetiţie pentru Judecata de apoi.

Bacău, 2O16, 13 octombrie