Într-o stare febrilă de gânduri, în despicătura
dimineţii,
Când am prins a-nţelege că
viaţa-i unică şi-mi aparţine,
Am decis să-mi extind în
permanenţă hotarul libertăţii,
Crezând că doar aşa voi
căpăta mai multă-nţelepciune.
Am evadat din realitatea
imediată cu inocentă speranţă,
Dispus să-mi asum riscuri de orice magnitudine;
În dorinţa da a obţine cât mai mult de la viaţă,
Am călătorit de multe ori la margine de incertitudine.
De cele mai multe ori, am căutat să străbat drumul
nebalizat.
Mi-am permis chiar şi cinci duzine de călătorii de
revoluţie;
Imaginativ, manipulând tot
felul de observaţii, am realizat
Că viaţa cosmică este mai
mult decât ordine mecanică în evoluţie.
Am colindat pustiuri şi întinderi de ape de pe
toate zările
Să adun pentru mintea şi sufletul înfometate proviziile necesare.
Cu străşnicie, mi-am căutat pretutindeni
întrebările;
Pe cele fără răspunsuri imediate, le-am oprit
pentru procesare.
Înfruntând împotrivirea insistenţelor, nici
astăzi, n-am aflat
Răspunsuri extrem de bine camuflate în ale cerului
memorii;
Testându-mi resursele faţă de necunoscut, conchid
resemnat
Că fiecare opinie se leagănă insidios la marginea
erorii.
Cineva a ferecat lumea,
ascunzând-o într-o tăcere conspiratoare,
Făcându-mă să cred că doar
mintea mea e cauza fenomenelor sub soare,
Iar efectul este însăşi
diversitatea realităţii înconjurătoare;
În această tăcere plină de
sensuri nebănuite, am învăţat să am răbdare.
Timişoara, 2O16, O4
octombrie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu