Îţi aminteşti cum ne contopeam în iubire dezbrăcaţi de lume?
Între sufletele noastre, un fir invizibil de promisiuni se urzea.
Mult mai invizibil decât firul de păianjen pus pe glume,
Un fir a cărui vibraţie incandescentă numai inima o auzea.
Chiar dacă timpul se prăvale în spaţiul dintre noi destrămând necontenit al vieţii fir
Şi ascunde-n umbra cadranelor solare tăcerea clipelor fericite şi zâmbete furate,
Legănând încet amurgul, eu mă transced atemporal şi,-ntr-o convenţie cu veşnicia, admir
Sufletul tău neprihănit înveşmântat în haine scumpe cusute cu firul amintirilor curtate.
Nimeni nu ne poate înstrăina clipele splendorii transformate în patimi.
Locuieşti sufletul meu cu entitatea invizibilă întoarsă către interior.
Ori de câte ori primesc în dar un vis, roua dimineţilor se primeneşte cu lacrimi
Pieptănate cu cortine de raze pe care le simt pulsând ca un dulce şi cald fior.
La casa sufletului, pomii au înflorit la fel de frumos şi în această primăvară.
Pe firul invizibil, dorul mărturisit mărşăluieşte cărări de lumină.
În trecerea permanentă a secundelor ce curg ca picăturile de ceară,
Firul invizibil de promisiuni a devenit un fir la fel de invizibil de certitudine deplină.
Din volumul ,,Gânduri în paşi de cuvinte"
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, O5 aprilie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu