Când îndoiala ochilor atinge roua dimineţii,
alerg cu paşi nesupuşi peste barierele pietrelor mute
s-ajung zbaterea zorilor împletind infinitul.
O bucurie ascunsă-n culoarea zilei
vibrează surd timpanele
în sunetul pulsaţiilor de scoică
agăţându-se de secunda ce tocmai se săvârşeşte.
Între două forţe, echilibrând zilele cu nopţile,
privirea şi gândul aleargă prin spaţii şi-n timp.
În acordul cugetului temporal,
privirea păstrează lumina şi iubirea
deschizând poarta gândului pătrunzător
spre atracţia necunoscutului.
În rostul tic-tac-ului ce mă punctează uniform,
nelinişti se răzvrătesc nebune nopţi de-a rândul.
Mă-nchid într-o îmbrăţişare fierbinte de cuvinte
De câte ori simţirea îmi îndeamnă gândul.
Cu pleoapele întredeschise de preocupări şi depărtări,
călătoresc pe drumurile neumblate ale lumii.
Aşa cum frunza arămie nu se teme de verdele rătăcit,
nu mă tem de ecoul paşilor răpuşi de amintiri,
nici de paşii neispăşiţi.
Nu mă tem de bezna nopţii,
nici de stâncile bătute de vântul veşniciei,
de agonia luminii înainte de răsărit,
de ziua de mâine ...
Nu mi-e teamă să respir,
nu mă supăr pe imposibil,
nu am obosit să visez,
să mă-ntreb şi să-ntreb.
Totuşi, e cineva de care mă tem:
de mine mă tem
să nu mă nărui gândind la echilibru.
Nu mi-e teamă că steaua mea va dormi în braţele văzduhului.
Din teamă, nu se naşte nimic.
Exist în clipa strivită de paşii mei de cuvinte.
Pe distanţa dintre vorbă şi faptă,
viaţa nu mă lasă să uit
cum trec prin timp
anotimpuri şi destine.
O furtună de gânduri pentru o singură întrebare:
o fi şi al meu printre ele?
Îndoiala simte nevoia să pună lemne pe foc.
Îndoială îndoielii se tolăneşte la căldură ...
În sufletul labirint,
sedus de străfulgerarea de sclipire a amurgului
în adierea voalului marital al primăverii,
urmând firul acestor îndoieli,
bucuria – rugăciune eternă de mulţumire –
mă îmbrăţişează cu un oftat reconfortant:
nu am aflat încă răspunsul.
Din volumul ,,Gânduri în paşi de cuvinte"
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 29 aprilie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu