Între învăţăturile trecutului şi năzuinţele ce ne străbat,
Pendulăm „de ce”-ul pe hotarul dintre vorbă şi faptă.
Cu fiecare clipă, reinventăm meseria de acrobat
Încercând să ţinem cumpăna vieţii cât mai dreaptă.
Căutând insistent fragilul echilibru de stare,
Regretul ne jefuieşte de tăcerea din cuvânt
Cu braţul ce-şi încheie întrebător a sa mişcare
Când unul din talere se-nclină spre pământ.
Cumpănirea perfectă fiind în sine dureros de revelatoare,
Nu există nicio bucurie în această lume, pe alocuri, derapată
Fără o pondere mai mică sau mai mare de supărare
Pentru a o echilibra, în bună parte, pe o scară predestinată.
Din volumul ,,Gânduri în paşi de cuvinte"
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, O6 aprilie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu