Închidem, la întâmplare, mult prea uşor,
Uşi care, din întâmplare, ni s-au deschis.
Întrezărim, cu păreri de rău, doar în vis,
Întâmplări ce-ar fi putut să fie, ulterior.
Nu cred că vom putea renaşte vreodată
Pentru a afla ce-am risipit în astă viaţă
Şi nu vom şti în ce nod, pe a vieţii aţă,
Orice părere de rău ar fi putut să fie evitată.
Chiar dacă rătăcesc uneori prin labirintul amintirilor
Şi, întâmplător, zăresc cărări neumblate şi ispititoare,
Ecoul chemării, zgârcit în suveniruri de timp, cu candoare,
Ca un flash, îmi tulbură reveria din rătăcirea gândurilor.
În preajma noastră, se întâmplă întotdeauna lucruri (ne)clare.
În mod neaşteptat, găsim câte-o comoară, întâmplător.
Chiar topografia o simţim ascunsă-n întâmplare.
Iar sângele nostru, la tot ce se-ntâmplă, este martor.
Tot răstălmăcind vorbe despre întâmplare,
M-am surprins gândind la întâmplarea mea:
În urmă – paşi, înainte – drumuri de căutare;
Întâmplare cum sunt, privesc resemnat veşnicia
Sub cearceaful cerului ca o marionetă ataşată şi cuminte,
Mânuită de un păpuşar dibaci prin comenzi fără cuvinte.
Din volumul ,,Gânduri în paşi de cuvinte"
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, O4 aprilie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu