POEZIA

Însetată-n deșertul de grație al metaforelor,

Alunecând abisal pe toboganul de speranțe,

Mușcând adânc din ordinea fireasc-a lucrurilor,

Căutând sensuri profunde în ale vieții instanțe

Din care să urce un fragment de-absolut

Spre-a arunca-n viitor o privire mai clară

Asupra a ceea ce-a fost cândva un început

– Sămânță înveșmântată-n brazda stelară –

Revelație sclipindă din roua frunților,

Coroană veșniciei din muguri de șoapte

Ce-și arată culorile înaintea frunzelor

Pe care poeții și zeii o au coproprietate,

Testament cuminecat pe reduta sufletească

Bine rostuit în anticamera singurătății

Ce-ndeamnă spațiul lăuntric să rodească

Lăsând amprente-n oglinda eternității...

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 24 februarie)