OUL ȘI ECOUL

Oricărui ou îi este greu, chiar și la soare,

Să se transforme-ntr-o pasăre-ecou,

Dar nu va-nvăța niciodată să zboare

De va rămâne la stadiul funciar de ou.

În picătura prezentului nostru finit,

Suntem ca ouăle deznădăjduite,

Dar nu putem continua la infinit

Să rămânem doar niște ouă-obișnuite.

Chiar în condiții de vremuri sărăntoace,

Dacă vrem în zbor avântat să ne ridicăm,

Trebuie să ieșim din placentara găoace;

Altfel, riscăm, după un timp, să ne stricăm.

Ecoul este găinușa timpului pribeagă;

Cotcodăcind necontenit prin zările albastre,

Cheamă-nțelepciunea noastră să aleagă

Levitația distinctă a seminției noastre.

Și universul găinușei cochetează cu ecoul;

Nici el n-are răspuns la sfidătoarea întrebare,

Din moment ce n-am stabilit care este oul

Și care este găina eternei dispute planetare.

(Timișoara, 2O19, 13 februarie)