Când tăcerea se-aşterne discret de firesc,
Ascult respiraţia sacadată a secundelor;
Cu timpul, cugetul şi sufletul mă războiesc
Contemplând transcedental la soarta lor.
În ordinea celestă din „marele haos”,
Imperturbabil, timpul curge fără egal;
În pururelnică mişcare sau în repaos,
În această existenţă, totul îi este vasal.
Chiar dacă este sau pare o noţiune abstractă,
Mintea omului – o chestiune foarte complicată,
Proclamă independenţa spirituală avansată
Şi, întru cugetare, este, îndeobşte, implicată.
În anturajul cu dorinţe şi regrete, fel de fel,
Mi-am pus sufletul pe tavă, în al vieţii foc;
Viaţa mi-a imprimat atâtea semne peste el
Încât mă mir şi eu cum de mai e încă loc.
Nu este o reflecție exclusiv intelectuală,
Este un fapt din murmurul inimii izvorât;
La intersecţia cugetului cu sufletul, pe „verticală”,
Sunt doar eu, bunul Dumnezeu şi cam atât.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 23 februarie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu