Învoială cu imposibilul

Între pecetea destinului şi evoluţia subiacentă a lui,

În raportul cosmic dintre univers şi gândurile tale,

Ocupând o poziţie strategică în faţa imprevizibilului,

Deşertăciunea îţi stăpâneşte legea echivalenţei mintale.

Când istoria nu mai reprezintă locul geometric al faptelor tale,

Până şi înţelepciunea convenţională începe să oscileze;

Ţi se propune o învoială cu imposibilul naturii senzoriale

Într-o lume în care diferenţele fac dialectica să eşueze.

Întro-o viziune de prigonire a identităţii prin pierderea esenţei,

Eşti atacat sistematic la celula subconştientului funciar,

Ţi se reneagă adevărurile şi realităţile existenţei

Din care emană aspiraţiile şi viziunile intuitive în subsidiar.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 18 februarie)