2.318. Absolutizarea este domeniul hazardului; în orice iluzie, ar putea exista și ceva adevărat!
2.319. Câtă crezare să le acordăm celor care susțin că, fără iluzie, nu există nimic? Atunci, de ce există suferința, durerea, lacrimile?
2.320. Dacă cerul albastru e o iluzie, dacă timpul e o iluzie, dacă libertatea, plăcerile, emoția, dorința, fericirea, adevărul, norocul, speranța, perfecțiunea, convingerile... sunt tot iluzii, dacă însăși viața e o iluzie, de trăit când și pentru ce mai trăim? Să credem că rostul nostru pe pământ este să însuflețim iluzii?
2.321. Dacă nu crezi în iluzie – tot o iluzie – n-ai cum să probezi deziluzia.
2.322. Oricât ar părea de paradoxal, iluzia nu este o proiecțe a imaginației, ci a realității.
2.323. Și în lumea iluziilor, există o ordine supremă: moartea.
2.324. Întreg universul se află într-o interdependență totală. Ideea de separare e o percepție denaturată a stării lucrurilor și fenomenelor, o iluzie.
2.325. Cea mai mare deziluzie a omului este atunci când constată că nu poate fi stăpân pe viața sa.
2.326. Căderea în păcat este o cedare în fața dorinței atunci când voința ia drept realitate o iluzie a binelui.
2.327. De cele mai multe ori, libertatea este o confuzie între magie și iluzie.
(Timișoara, 2O19, O2 februarie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu