DREPTUL LA UMBRĂ

În dialogul permanent dintre lumină şi-ntuneric,

De prea multe ori, purtat în zone de penumbră,

În existenţa efemeră, din universul nostru sferic,

Alimentăm cu energia sufletului o răsfăţată umbră.

Cu fiecare gest, fidel şi pretutindeni, ea subzistă;

Zelos, ne sprijină pe fiecare până-n ziua de-apoi,

Îşi motivează prezenţa prin tăcere şi există

Cât timp lumina-și cerne polenul către noi.

Contopită cu fiinţa pe care-o urmăreşte fără vina

Detectivului în urmărirea esenţei ce-atârnă de-o aţă,

Îşi întinde-n tăcere lipsa de culoare împinsă de lumina

Care izvorăşte din fiecare chemare dătătoare de viaţă.

O parte din dreptul la umbră ne-a fost dată,

Cu lumină discretă, pâlpâind în soba vieţii.

Cealaltă parte trebuie, prin cuvinte şi fapte, cîştigată,

Chiar dacă, uneori, este răsplata umilinţei şi tristeţii.

Întotdeauna, să te porţi frumos cu umbra ta

– Ea nefiind doar o umbră oarecare, trecătoare –

De vrei la capătul luminii, să-i continui prezenţa

Şi-atunci când soarta ţi-o dezleagă de picioare!

Din imaginaţie, nu spera să păcăleşti posteritatea

Când pământul este drapat în odăjdii de umbre;

Te poţi rezema, din când în când, de umbra ta,

Dar, la umbra umbrei tale, nu te poţi acunde.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 24 februarie)