SOFISM

Între creier şi inimă, ființează un loc

Unde mai toate lucrurile se potrivesc,

Dar fiecare oferă vieţii propriul soliloc

Şi, de-nţelesuri reciproce, se văduvesc.

Când noaptea zvâcneşte sub potcap,

Povara amintirilor dă inimii de furcă;

Fiindcă i se năzare să-şi facă de cap,

Ciudat, creierul mai mult o încurcă.

Gândurile amorţesc în imagini fugare

Pe care sufletul le (re)aduce din trecut;

În creier, își are sălaşul nedreapta uitare,

În inimă, amintirile fac împotriva ei scut.

Şi-atunci când mlăditul trup se-mpuţinează,

Inima-l (a)bate spre netrăita viaţă viitoare;

Labirinticul şi sofisticatul creier ancorează

Gânduri imponderabile de-o stea căzătoare.

Inima, eliberată de ritm şi de măsură,

Poate dezlănţui profeţiile unui oracol:

Se poate transforma într-o pasăre sură

Planând pe aripile vântului ca un miracol.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 26 februarie)