Cu reflexe arămii, în dansul menirii lor,
Valuri de mătase acoperă omenirea;
E vremea schimbării anotimpurilor
Când năzuinţele îşi află împlinirea.
E-n firea lucrurilor,
toamna s-apară
Cu a sa inflaţie hoinară de culoare
Ca o replică a primăverii
după vară
Când fiecare frunză devine
floare.
Această simfonie a permanenţei în schimbare
Cu efecte magice de armonie şi culoare
Este pentru orice suflet o duioasă sărbătoare
Cu parfum izoteric de mulţumire şi îndestulare.
Planând libertatea, desprins de pe ram,
Roiul de frunzare mă îndeamnă altruist,
În gânduri policrome, să-l destram
Şi să devin un tomnangiu optimist.
În fond, toamna nu-i decât o mirabilă punte
Care uneşte tot ce are viaţa mai înălţător;
Întinsă biruitor peste a iernii încercată frunte
Ca o viziune de speranţă
pentru viitor.
Bucureşti,
2O16, O1 septembrie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu