Crepuscul

Un altar neterminat pare cerul cuprins de înserare ca într-un brâu de humă;

Suspin de vreme regretând urmele unei zile frumoase cu irizări de-agat;

Briza abia trezită din somnul său diurn cravaşează sirepe herghelii de valuri în spumă;

Într-un port îndepărtat din hamacul orizontului, mi-am ancorat gândul la crepusculul toamnei catifelat;

Amintirile mă ning acrobatic cu aripi de pescăruşi şi petale de lună.

În tonuri de crepuscul nautic, nechemate, imaginile se strecoară fantomatic;

Fulgeră câmpia mării cu ecouri albastre ce mă-ndeamnă, peste timp, la taifas,

Bântuindu-mi carnea cu înrobitoare atingeri pasionale, în amurgul tomnatic;

Pagini cu poeme de altădată se desfac nostalgic, se aureolează şi prind glas;

La ora mareelor înalte, ascult mugetul mării şi, trecutului meu, îl suprapun cinematic.

Lampa cu fluturi albaştri pâlpâie ritmic în siajul cu tâmple de sare;

Pentru magnetul uriaş al mării, inima mea va rămâne o bucăţică de fier;

Amprentele încrustate adânc în pelicula memoriei îi sunt adăpost şi alinare.

Pentru suflet, suava tortură a amintirilor este o desfătare în amurg,

Pentru prezentul anost, este singura bucurie pe care pot să i-o ofer

Din care, cu scânteieri firave, pentru coala albă de hârtie, scurm gânduri care curg.

Croaţia, Dubrovnik, 2O16, 2O septembrie