Gândul e un surâs care poart-amintiri
Sau vise extatice, când ... nemeritate,
Poticnirile minţii se zbat în nedumeriri
Decupând o fereastră din
efemeritate.
Când inima este, de dragoste, curtată
Şi,-n templul ei, himerele s-au rătăcit,
Arcaşii nopţii îţi săgetează liniştea îndată
Cu sărutări neîntâmplate ca un surâs răstălmăcit.
Când de la cineva (ne)rânduit nu vine vreun cuvânt
Sau atunci când rostogolim replici pe-ascuns,
Plin de sensuri imanente şi mize purtate de-avânt,
Surâsul repetat poat fi luat drept un răspuns.
Când un surâs se prelinge caligrafic în colţul
buzelor
Şi,-n retortele minţii, sângele gândurilor arde
intens,
Neîndoios, el este menit de mama prolifică a
muzelor
Ca o pedeapsă delicată venită de la o alma parens.
Când vezi că un prost ia totul în râs,
Te uiţi la
confortul lui etalat cu uimire;
Arcuieşti sprâncnele cu un iz de surâs:
Nu de satisfacţie, ci de compătimire.
Când tropotul hergheliilor
din secundele ce curg
Îşi ridică, pân-la ieslea siderală, coama
iluzorie,
În potcoave, furând
scântei din ultimul amurg,
Ultimul surâs smerit pare
o sentinţă provizorie.
Drobeta-Turnu Severin,
2O16, O3 septembrie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu