RECUNOŞTINŢĂ

Irizări de mătase pe poale –

luna plină;

pe arcoidul obişnuinţei ancestrale,

Carul mare aleargă peste divina-i lumină.

Cum se întâmplă în nopţile poleite,

ca de-o nădejde,

mă reazem de razele ei

şi am senzaţia că pot înfrunta universul.

În parfumul toamnei cristaline,

cu trup de aur ca nişte zeiţe celeste,

cu foame de aripi de lumine,

zorile îşi petrec în jurul gâtului

un colier de ferestre.

La rădăcina bucuriei,

pe o potecă de soare,

azi,

dau mâna cu ziua mea de ieri.

Ne întâlnim în amintire;

drept recunoştinţă,

de pe covorul de frunze plecate în bejenie,

din memoria de vară a inimii,

îi întorc dobânda împrumuturilor sufleteşti

ca o speanţă tainică

pentru favoruri viitoare

şi un echilibru sănătos

al zilei de azi cu ziua de mâine.

Drobeta-Turnu Severin, 2O16, O5 septembrie