luni, 26 septembrie 2016

Dincolo de cuvinte



A fost o vreme când ţineam morţiş
să-mi cuprind gândurile în palme,
să stau de vorbă cu ele,
să le desluşesc sensurile din priviri,
să le îmbrac în cuvinte
şi să mă întreb:
ce vor face când vor fi eliberate?

Eram convins că nu-mi vor simţi lipsa!
Zadarnic, am aşteptat clepsidra
să-şi cearnă ecoul
spre a-mi comunica biruinţa!

S-a curbat timpul peste orizontul aşteptării;
zidesc manolic cărămizi de ane efemere.

Într-un veritabil joc al rostirii,
cu flori de vorbe,
o vreme platonică îmi împodobeşte auzul.

Dincolo de cuvinte,
orice este posibil!


Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 26 septembrie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu