Trăim o iluzie continuă

În lucrurile din jur şi-n drogul cuvintelor, camuflat,

Pendulând nestingherit între miraj şi confuzie,

Din realitatea simţurilor, crescut şi înveşmântat,

Adevărul este, întotdeauna, o disimulată iluzie.

Goliciunea secundelor ce curg prin labirintul minţii este o aluzie;

La procesul conştiinţei, ne prăbuşim într-o mare de speranţe ucise.

În indiferenţa lui, timpul este cea mai încăpăţânată iluzie

Care transcede simţurilor şi nu poate fi măsurat decât cu vise.

Chiar dacă înainte de a fi, am fost o aproape o iluzie,

Prin viaţa trăită, am devenit o certitudine vie;

O iluzie ar fi să credem că putem găsi altundeva

Din ce viaţa nu poate să ne dea, măcar ceva.

Libertatea ca posibilitate, ea însăşi amăgitoare iluzie,

Captivă în spaţiul dintre viziune, dorinţă şi realitate,

După o viaţă de argumente, ne condamnă la o concluzie:

E ciudat să afli taina realităţii în irealitate!

Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 3O septembrie