Tăcere filozofică

În adevărul vieţii, cu spaţii de penumbră şi de clar,

atunci când nu ai vorbe mai convingătoate,

e bine să taci, din când în când, măcar;

dacă se poate, chiar în gura mare.

Fii întotdeauna cu inima în acord! Învaţă de la ea! 

Lacrima ei picură tăcută şi bate măsura gândurilor;

în ea, se află toată taina cuvintelor,

în dăruirea ei, tăcerea este vie şi creatoare,

dar ştie să tacă cu înţelepciune şi curaj.

Tace doar cel care are ceva de spus; Tăcerea,

gândul cu cele mai alese şi sonore cuvinte,

cea mai seducătoare metodă de a te face auzit,

limbaj universal fără riscul de a nu fi înţeles;

cu asemenea argumente, este dificil să fie combătut.

Iradiind din fiecare gând cu răsuflarea neclintirii,

sfidând clipa prin prezenţă şi eternitatea, prin ecou,

mai bună decât orice părere de rău,

mai apăsătoare decât orice pedeapsă,

tăcerea unui surâs este marea artă a conversaţiei,

zona ei de echilibru vibrant sau de siguranţă tutelară.

Ca să transmiţi înţelesuri în circumstanţe efemere,

nu trebuie să-ţi exprimi gândurile ca un teozof,

iar cel ce-şi drămuieşte cuvintele prin tăcere,

este un om ales, nu, neapărat, un filozof.

Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 28 septembrie