Corabia adevărului în furtuna existenţei

Din scrâşnetul osiei Pământului ce se învârte neobosită
Să ne aducă noaptea sub cortina vie a luminii astrale
Şi ziua, în casa de armonii autumnale, împobobită,
Se nalţă toate adevărurile triste ale existenţei tale.

Veşnic, omule, te-agăţi de amăgire,
Ca alpinistul încercat, de salvatorul piolet,
Când, pentru un strop de efemeră fericire,
Îţi modelezi tot adevărul după suflet!

Strecurat abil în durata zilelor împovărate,
Acesta este un adevăr cu greutate la privire,
Într-o lume sufocată de lucruri adevărate
Care te strivesc fără putinţă de împotrivire.

După o existenţă cinstită şi o viaţă intensă,
Nu aştepta, pentru trudă şi suferinţă, răsplată;
Ascunse în tăceri, ele există şi fără recompensă
Ca o perlă resemnată, pe-o tarabă fără plată.

În acest haos relativ, de la antipodul nirvanei,
Adevărul pare o iluzie înşirată pe axa timpului;
Numai bunul Dumnezeu şi lacrimile mamei
Pot să legitimeze sensul nealterat al adevărului.

Drobeta-Turnu Severin, 2O16, O6 septembrie