DULCI SIMBOLURI ÎN LUMINA LUNII

Discret, perdeaua de umbră adulmecă oglinda lacului ca o felină.
Rotunda lună se strecoară în cuibarul undei reci înr-o linişte sepulcrală.
Rescriu paşi, mă-ngân cu bolta înstelată, mă spăl cu ploaia de lumină ...
Şi mi se pare că asist, pentru întâia oară, la execuţia iernii capitală.

Ce alchimie a înserării cu lumina-n rarişti desfrunzite curgând!
Lacul şi luna întreţin schimburi de licăr pătimaş într-o monadă.
Tabloul din fereastra copilăriei sclipeşte pe fruntea amintirilor un gând,
În timp ce azurul aruncă spre liziera de salcâmi o primăvăratică nadă.

Amurgul mă uimeşte şi mă vindecă de noapte cu întreaga lui maşinărie;
Atunci când luna înviorează cu divina-i lumină petecul de oglindă înstelată,
Ramuri de apă şi dor se prefac în flacără cu trup vrăjit de copilărie,
Ier eu închid ochii şi-mi imaginez că sunt din nou copilul de-altădată.

Ecoul amintirilor îmi intră-n timpane şi încerc să-l înfrunzesc în cuvânt.
Îmi aşez gândurile între palmele sufletului şi cutreier cu ele şi această primăvară
În compania mirifică a lunii, fără niciun stăpân şi liber ca o adiere de vânt.
Chiar dacă le-am plimbat şi-n alte primăveri, mi se pare că-i întâia oară!

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 29 februarie