În goliciunea gândurilor mele, mult timp şi multora interzise,
Între două curse coapte de aşternuturi crude, în lumina crepusculară a zborului,
Am organizat, în premieră absolută, o sărbătoare a porţilor deschise
Şi te-aştept să descoperim împreună simbolul celest al adevărului.
Încercând să reconstitui suferinţa cauzată de năruirea viselor, din amintire,
Mi-e greu să liniştesc furtuna necuvintelor şi s-o împart la doi.
În dansul nostru cu mişcări suferinde de tăceri în devălmăşi(r)e,
Cel mai greu de rostit şi de pus la locul potrivit este cuvântul „noi”.
Doar în lumina puternică, umbra este capabilă să înflorească.
Nivelul decepţiilor este direct proporţional cu intensitatea luminii.
Chiar dacă se îngroapă în căldură, în disperare să încolţească,
Fluturii se sinucid de prea multă sete de lumină şi zel al imaginii.
Nu vreau decât să ne acoperim cu linişte şi să rupem tăcerea.
În tic-tacul acestui timp, să încercăm să desluşim trecutul dureros.
Să-i spunem adevărului că,-n faptul rătăcirii, el nu are nicio vină
Şi totul este doar o umbră-n degradeuri într-un univers de lumină.
Nemaiputând să-napoiem surâsul dimineţilor în care vise-am răvăşit,
Scormonind în lumina adâncului, într-o regăsire pe o icoană de moral,
Avem ocazia să dezvinovăţim necuvintele şi să regretăm c-am greşit,
Să ne luăm tăcerile-napoi şi să rătăcim înstrăinarea în colbul temporal.
Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR DISCRETE"
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 1O februarie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu