Mergem în siajul cuvintelor noastre tot mai sablate
Cum merge umbra după fiecare copac, înspre seară.
Cu fiecare pas, cărările se regăsesc tot mai umblate,
Iar umbrele se furişează încet spre o pădure seculară.
Ideile cresc întotdeauna în rada din umbra cuvântului
Şi, oricât de lung ar fi procesul, nu plătesc contrastalii.
Tot atât de fidelă şi inteligentă este şi umbra copacului
Încât îi cunoaşte personalitatea în cele mai mici detalii.
Nu între umbra vălurită a cuvântului şi cea a copacului
Se poartă întrecerea în care pasul se învârtoşeşte,
Ci între mareea de adevăruri nebănuite ale cuvântului
Şi clorofila neînvinsă, veşnic verde, care niciodată nu oboseşte.
Cu cât amurgul devine tot mai insistent şi mai curtenitor,
Cu tălpile mai nerăbdătoare şi mai late decât frunzele platanilor,
Ne ademeneşte umbrele spre moara de vânt şi, mai puţin îngăduitor,
Cu greu, le mai permite să atingă orele şi anotimpurile anilor.
Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR DISCRETE"
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, O8 februarie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu