Pe ţărm, am ancorat visele în ochiul ce măsoară largul
Şi-mi însoţesc înotul printre delfinii clipelor spontane.
În orbita portului tăcut, îi ancorez luminii catargul
Cu gândul traversând galaxii de avataruri morgane.
Tot mai des, de greutatea dorului, gândul se frânge
Şi decontează un răgaz de taifas cu amintirile mele;
O scoică cuibărită în clepsidra cu albastru sânge
Îmi încarcă marea în timpane, răscolind clipe grele.
Amintirile călătoresc cu sângele ce vine dinspre inimă
Şi-şi picură parfumul în ecoul din peştera timpului.
Dragostea necuprinsului, însufleţită cu dăruire şi patimă,
Arde viaţa şi îi zboară clipele pe aripile destinului.
De ce săgeţile amintirilor au întotdeauna sensuri inverse,
Din prezentul viu spre trecutul supus cutezanţei?
Fiindcă amintirile se nasc din trăiri şi percepţii diverse
Şi poartă stigmatul de a fi victime ale speranţei.
Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, O7 februarie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu