În umbletul nostru grăbit, din viaţa trăită spre viaţa rămasă,
Omitem lucruri simple, dar importante, din existenţele noastre:
Eu, să-mi reconfirm gustul sărat al buzelor tale răcoroase,
Tu, să-ţi înnoieşti chemarea furată de valul tăcerii albastre.
Mi-e dor să ne mai aşezăm dorinţele, încă vii, pe cearceaf,
Să refacem jurămintele aşa cum îşi creşte braţele hidra
Sub tâlcul talazurilor de suspine şi al pescăruşilor taraf
Şi să rugăm hipocampii încordaţi să ne întoarcă clepsidra.
În amintirea vulcanului de îmbrăţişări fierbinţi, încă mai arde
Esenţa iubirii dintâi, în ciuda parfumului răvăşit peste noapte;
Te invit pe noua corabie a timpului înveşmântată în cocarde
Să reaprindem acele clipe cu întâmplări şi gesturi mai coapte.
Să-i vorbim timpului despre rătăcirea noastră temporară, departe de mal,
Şi să-i redăm clepsidra s-o implore cu un poem de noi trăiri şi iertare.
Iar noi să redescoperim tristeţile şi bucuriile aducerii aminte, în aval,
Cât mai curând, căci timpul firuieşte soarta doar înainte şi nu mai are răbdare.
Să lăsăm paşii de mâine să se rodeze, plimbându-se, azi, pe săturate,
Căci mâine s-ar putea să nu mai existe, iar azi a plecat deja spre eternitate.
Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 27 februarie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu